| Prima Casa 3, primita cu scepticism de unii jucatori imobiliari |
Programul Prima Casa 3 este primit cu scepticism de unii jucatori din domeniul imobiliar din cauza ca, printre altele, plafonul stabilit este de 5 ori mai mic fata de cel care aferent editiei din 2009.(Neoland Real Estate - 2 Februarie 2011)
Guvernul a decis in urma cu doua saptamani ca programul "Prima Casa" sa continue si in acest an, cu acelasi nivel al cuantumului garantiei de stat, in limita unui plafon total de garantii de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat in luna iulie pentru a doua parte a anului.
Plafonul garantiilor care pot fi emise in 2011, de 200 milioane euro, reprezinta diferenta neutilizata la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului "Prima Casa" in anii 2009-2010.
"Programul Prima Casa 3 se traduce printr-o lista destul de lunga de modificari, dar niciuna facuta in punctele esentiale", considera jucatorii de pe piata imobiliara.
Exista noi obligatii pentru clienti in relatia cu banca, dar si cateva inlesniri: cei care vor sa construiasca prin asociere pot face asta mai usor iar bancile sunt deschise la renegocierea contractelor in anumiti termeni.
Plafonul - partea cea mai importanta a acestui program, este insa descurajator pentru toata lumea: de 5 ori mai mic fata de cel care exista in 2009. In aceste conditii, cine beneficiaza de Prima casa 3 si ce poate cumpara, se intreaba unii jucatori din piata.
|
|
|
| Sursa: daily business.ro |
|